Proiectul ”Biserici de lemn din Zona Codrului. Tururi virtuale” desfăşurat în anul 2021 de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș a orientat atenţia cercetătorilor către bisericile de lemn codreneşti, îndeosebi către istoria şi evoluţia lor în timp. Datarea dendrocronologică pentru şase din aceste biserici a fost o componentă importantă şi foarte valoroasă a proiectului, pentru că a adus informaţii consistente, bazate pe rezultate ştiinţifice, pentru istoricul bisericilor. Dar descoperirea a două pânze pictate în micuţa biserică de la Orţîţa, deşi a fost cuprinsă în cadrul proiectului, nu a avut parte de o analiză detaliată. Articolul de faţă aduce în atenţia cititorilor şi a specialiştilor din domeniul vast al bisericilor din lemn cele 2 pânze pictate, cu descrierea lor amănunţiţă şi cu o încercare de identificare a provenienţei lor, fără pretenţia de a elucida misterul lor. Locul pe care cele două pânze pictate de la Orţîţa îl ocupă în istoria bisericilor de lemn va putea fi clarificat în urma restaurării împreună cu cercetarea detaliată, integrată în istoria picturii vechi bisericeşti din bisericile de lemn.
Articolul a apărut în anuarul Muzeului de Etnografie din Baia Mare, ce a fost lansat în cadrul Sesiunii de comunicări „Valorile satului românesc-trecut, prezent și viitor” din 18 noiembrie 2022.